Consiliul Judeţean Bacău, Primăria municipiului Bacău şi Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Bacău organizează în perioada 16-17 septembrie 2011 concursul internaţional de poezie şi eseuri „TOAMNA BACOVIANĂ 130 DE ANI”.
Concursul îşi propune să descopere, să sprijine şi să promoveze noi şi autentice talente în rândul tinerilor din România şi diaspora, sub tutela unuia dintre cei mai originali poeţi români de după Eminescu. Poezia lui Bacovia este expresia cea mai elocventă şi mai durabilă a simbolismului autohton, cu toate temele, motivele şi tehnicile specifice acestui curent literar pe plan european. Se regăsesc în opera sa poetică toate instrumentele tehnicii simboliste: simbolul, sugestia, corespondenţele, muzicalitatea, cromatica, olfactivul, prozodia, precum şi temele şi motivele ce ilustrează şi definesc acest curent: condiţia poetului şi a poeziei, solitudinea, melancolia, spleen-ul, misterul, evadarea, natura (cu motivul ploii dezintegratoare şi al anotimpurilor nevrotice), nevroza, iubirea deprimantă, oraşul sufocant.

Noutati

  • 1
  • 2
Lansarea licitaţiei de proiecte conform Legii 350 din 2005 pentru anul 2011 S-a deschis licitaţia de proiecte sociale, culturale şi sportive în vederea acordării finanţării nerambursabile din fonduri alocate de Con... Read more
Toamna Bacoviană - 130 - George Bacovia Consiliul Judeţean Bacău, Primăria municipiului Bacău şi Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Bacău organizează în perioada 16-17 septe... Read more
9 Mai, dublă semnificaţie la români "Independenţa de stat a României din 9 mai 1877 a reprezentat un tribut de jertfă şi sânge, care a constituit fundamentul dezvoltării Rom... Read more

Proiect cofinanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională

Pentru informaţii detaliate despre celelalte programe cofinanţate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitaţi www.fonduri-ue.ro

Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României

Copyright 2011 Consiliul Judeţean Bacău